Un copac a căzut peste trei mașini parcate pe o stradă din Suceava, din cauza zăpezii care a îngreunat arborii. Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale.
Arborele a căzut peste trei mașini parcate în zona Metro, din municipiul Suceava.
La fața locului au fost mobilizați pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială dotată cu echipamente specifice.
„Din fericire, nu s-au înregistrat victime, autoturismele fiind parcate”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București.
Primii fulgi de nea au căzut deja la Suceava. Temperaturile sunt mai scăzute decât media perioadei.
Pe unele drumuri naționale a nins atât de puternic încât a fost nevoie de intervenția utilajelor de deszăpezire.
ANM a emis, marți dimineața, o avertizare Cod galben de ceață valabilă în trei județe din Moldova.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, sunt vizate zonele joase din județele Bacău, Suceava și Neamţ.
În aceste zone se va semnala ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, asociată cu burniță ce va favoriza, în funcție de condițiile locale, formarea ghețușului.